Elizabeth Balla
Psiholog, Coach și Trainer în antreprenoriat și dezvoltare personală

Experienţa bogată în diverse domenii de activitate creează un cumul si contribuie la antreprenorul şi liderul care sunt astăzi. Încă de pe băncile facultăţii fac cunoştinţă cu domeniul economic, terminând Facultatea de Inginerie Economică. De timpuriu simt nevoia sprijinului unui mentor, care să îmi ghideze viaţa şi cariera. Doamna M.B. devine mentorul meu, influenţa căreia îmi va marca întreagă viaţă.

Trec printr-o boală crâncenă, iar viaţa îmi oferă o nouă şansă, fapt care mă marchează şi mă determină să studiez psihicul uman, fiind convinsă că aceasta este cauza bolilor. Urmez aşadar o a doua facultate, cea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, urmată de un Masterat în acelaşi domeniu. La scurt timp studiez şi absolv Academia de Metafizică de la Budapesta. Îmbrăţişez meseria de profesor şi încep să predau materiile din domeniul socio-uman. Dorind să ajut oamenii în dezvoltarea inteligenţei lor emoţionale, îmi deschid un Cabinet individual de psihologie clinică şi hipnoterapie. Devin hipnoterapeut prin prisma corporaţiei educaţionale National Guild of Hypnostists din SUA.

După studii ample şi o experienţă considerabilă cu oamenii, încep să dezvolt o afacere, mentorând o echipă formată din numeroşi lideri. Aduc echipa la un nivel înalt, dobândind astfel un venit pasiv pe care îl menţin de 6 ani de zile. Căutând în permanenţă soluţii şi căi de dezvoltare atât personală, cât şi a afacerii pe care o conduc, mă alătur echipei John Maxwell Team şi devin coach, trainer şi public speaker certificat. În această perioadă, S.P. devine mentorul meu. Succesul pe care l-am dobândit se datorează perseverenţei, dar şi mentorilor care mi-au ghidat paşii, cărora le sunt profund recunoscătoare. Misiunea mă îndeamnă să transmit generaţiei tinere toată experienţa şi cunoştinţele acumulate de-a lungul vieţii, astfel se naşte în mintea mea ideea unei academii de business şi leadership.

Consider şi cred întru totul că trebuie, în primul rând, să fii ceea ce spui, să faci ceea ce predai, pentru că numai astfel vei deveni credibil. Atunci când vrei să inspiri, trebuie mai întâi să fii.

OpenTribe.ro

Dechiderea minții către abundență este factorul cheie care determină succesul unui antrepenor! Antreprenorul care gândește restrictiv, doar spre economisire, va dispărea. Gândirea în abundență implică spirit de echipă și deschiderea spre avuție.

Call us on

Andrei Alexandra:
0740 434 221

WhatsApp

0740 434 221
0755 322 157

Trimite eMail

opentribebucuresti@gmail.com

Follow Us

Call us on
Link-Uri Utile

Copyright Opentribe.ro - All rights reserved. | Servicii Web Design - itwebmedia.ro 

OpenTribe - Cursuri antreprenoriat, business, Traininguri
Logo
Register New Account